IPv6 pe înțelesul tuturor

IPv6 (RFC 8200) a fost proiectat în anii '90, când era deja clar că cele 4,3 miliarde de adrese IPv4 se vor termina. O adresă IPv6 are 128 de biți: 2¹²⁸, adică aproximativ 3,4 × 10³⁸ adrese. Important nu este numărul uriaș în sine, ci faptul că fiecare rețea poate primi cât spațiu are nevoie și că fiecare dispozitiv poate avea din nou o adresă accesibilă global, fără NAT.

IPv6 nu este o versiune nouă a IPv4; cele două protocoale funcționează în paralel (dual-stack). România a fost la începutul anilor 2010 printre țările cu cea mai rapidă adopție IPv6, în mare parte datorită RCS & RDS (astăzi Digi), care a activat IPv6 pentru clienții de internet fix din 2012. Totuși, nu toate conexiunile au IPv6: depinde de furnizor, de abonament și de router.

O adresă IPv6 se scrie ca opt grupuri de câte patru cifre hexazecimale, separate prin două puncte:

2001:0db8:0000:0000:0000:ff00:0042:8329

Fiecare grup are 16 biți. Cifrele hexazecimale merg de la 0 la 9 și de la a la f; literele mari și mici înseamnă același lucru, dar convenția este să folosești litere mici.

Secvențele lungi de zerouri sunt frecvente, așa că există două reguli pentru a scurta adresa (RFC 4291), iar RFC 5952 stabilește singurul mod corect de a le aplica:

1. Elimină zerourile de la început din fiecare grup: 0db8 → db8, 0042 → 42, 0000 → 0.
2. Înlocuiește o secvență de grupuri zero cu ::: cea mai lungă secvență, prima dacă două au aceeași lungime, și doar dacă are cel puțin două grupuri. :: poate apărea o singură dată, altfel adresa devine ambiguă.

Astfel, 2001:0db8:0000:0000:0000:ff00:0042:8329 devine 2001:db8::ff00:42:8329. Adresa de loopback 0:0:0:0:0:0:0:1 se scrie ::1, iar adresa nespecificată este doar ::.

Încearcă orice adresă în instrumentul de mai jos: îți arată forma extinsă și forma canonică una lângă alta.

IPv6 folosește notația CIDR, la fel ca IPv4. O adresă globală unicast tipică se împarte în:

• Prefixul de rutare (de obicei /48 sau /56): alocat unei locații de către furnizor.
• ID-ul de subrețea: biții până la /64, care numerotează rețelele locației. Un /48 cuprinde 65.536 de subrețele.
• Identificatorul de interfață (ultimii 64 de biți): identifică dispozitivul în rețeaua lui.

O singură rețea locală este aproape întotdeauna un /64. Configurarea automată a adreselor (SLAAC) se bazează pe asta: dispozitivele își aleg singure identificatorii de interfață, astăzi generați aleatoriu din motive de confidențialitate (RFC 8981), și îi schimbă periodic.

• Global unicast 2000::/3: adrese publice, rutabile.
• Link-local fe80::/10: fiecare interfață IPv6 are una; este valabilă doar pe legătura locală și se folosește pentru descoperirea vecinilor și protocoalele de rutare.
• Unique local fc00::/7 (în practică fd00::/8): echivalentul IPv6 al adreselor private (RFC 4193).
• Multicast ff00::/8: IPv6 nu are broadcast; grupurile multicast îi țin locul.
• Loopback ::1 și adresa nespecificată ::.
• IPv4-mapped ::ffff:0:0/96: așa reprezintă programele IPv6 partenerii IPv4, de exemplu ::ffff:192.0.2.1.
• Documentație 2001:db8::/32 și 3fff::/20: pentru exemple, ca cele de pe această pagină.

Lista completă a blocurilor IPv6 rezervate, generată din registrul IANA pe care îl folosește clasificarea acestui site:

Un browser se conectează printr-o singură familie de adrese odată. Când ambele funcționează, preferă de obicei IPv6 (Happy Eyeballs, RFC 8305). Pentru a afișa ambele adrese, ipaddress.ro îi cere browserului să contacteze două nume de gazdă suplimentare: unul care are doar o înregistrare IPv4 (A) și unul care are doar o înregistrare IPv6 (AAAA). Ce vede fiecare dintre ele este adresa ta pentru familia respectivă. Dacă cererea IPv6 eșuează, conexiunea ta nu are IPv6 funcțional.