IPv6 este adesea rezumat ca „IPv4 cu adrese mai mari”. Este adevărat, dar adresele mai mari schimbă felul în care se construiesc rețelele și felul în care se comportă dispozitivele. Iată ce diferă de fapt.
Pe scurt
| IPv4 | IPv6 | |
|---|---|---|
| Lungimea adresei | 32 de biți | 128 de biți |
| Scriere | 192.0.2.1 |
2001:db8::1 |
| Număr de adrese | ~4,3 × 10⁹ | ~3,4 × 10³⁸ |
| Rețea locală tipică | /24 (254 de gazde) | /64 (1,8 × 10¹⁹ adrese) |
| Împărțirea adreselor | NAT este regula | Fiecare dispozitiv poate avea o adresă globală |
| Configurare automată | DHCP | SLAAC și/sau DHCPv6 |
| Broadcast | Da | Nu, se folosește multicast |
| Antet | Variabil, cu sumă de control | Fix, 40 de octeți, fără sumă de control |
Adrese și scriere
Adresele IPv4 sunt patru octeți zecimali. Adresele IPv6 sunt opt grupuri de cifre hexazecimale, iar secvențele lungi de zerouri se comprimă cu ::. 2001:0db8:0000:0000:0000:0000:0000:0001 și 2001:db8::1 sunt aceeași adresă. În ghidul despre IPv6 poți încerca regulile interactiv.
Numerotarea rețelelor
IPv4 este o resursă rară, așa că rețelele sunt dimensionate la limită: un /24 pentru un birou mic, un /29 pentru câteva servere. IPv6 inversează logica. Fiecare rețea locală primește un /64, indiferent câte dispozitive are, iar o locație primește de obicei un /48 sau un /56, suficient pentru mii de subrețele. Planificarea ține de structură, nu de economisirea adreselor.
NAT și accesibilitatea directă
Pentru că adresele IPv4 s-au terminat, aproape toate locuințele și multe rețele mobile folosesc NAT, iar prin CGNAT mulți clienți ajung în spatele aceleiași adrese publice. NAT încalcă principiul că orice dispozitiv poate fi contactat direct: conexiunile primite, aplicațiile peer-to-peer și unele jocuri au nevoie de soluții ocolitoare.
IPv6 nu are nevoie de NAT. Dispozitivele au adrese rutabile global, iar protecția o asigură un firewall cu stare, care blochează traficul nesolicitat, așa cum făcea indirect NAT-ul.
Cum primesc dispozitivele adrese
IPv4 se bazează pe DHCP. Dispozitivele IPv6 se pot configura singure prin SLAAC: routerul anunță prefixul /64, iar fiecare dispozitiv își formează propria adresă. Sistemele moderne folosesc identificatori de interfață aleatorii, care se schimbă periodic, ca adresa să nu poată fi folosită pentru a urmări un dispozitiv de la o rețea la alta.
Este IPv6 mai rapid sau mai sigur?
Niciunul dintre protocoale nu este mai rapid în sine, dar IPv6 ocolește adesea CGNAT, ceea ce poate reduce latența. Securitatea este comparabilă: IPsec există pentru ambele, iar ce contează în practică sunt regulile firewallului, pe care mulți uită să le aplice și pentru IPv6.
Situația din România
România a fost la începutul anilor 2010 printre țările cu cea mai rapidă adopție IPv6, în mare parte datorită RCS & RDS (astăzi Digi), care a activat IPv6 pentru clienții de internet fix începând din 2012. Asta nu înseamnă că orice conexiune are IPv6: depinde de furnizor, de tipul abonamentului și de router. Dacă nu ești sigur, rulează testul IPv6 și, la nevoie, întreabă furnizorul ce oferă pentru abonamentul tău.
Dual-stack
Internetul se află într-o tranziție lungă. Majoritatea rețelelor rulează dual-stack, adică ambele protocoale în paralel, iar browserele folosesc „Happy Eyeballs” pentru a prefera IPv6, dar a trece rapid pe IPv4 la nevoie. Unele rețele mobile au doar IPv6 și ajung la serviciile IPv4 prin NAT64.
Poți vedea dacă ai ambele pe pagina principală sau în testul IPv6, iar cu instrumentul IPv4 în IPv6 vezi cum se reprezintă o adresă IPv4 în IPv6.